Home » Istorie » Cine a spus cuvintele: „Cine nu e revoluționar la douăzeci de ani, n-are inimă, iar cine nu e conservator la treizeci, n-are minte”?

Cine a spus cuvintele: „Cine nu e revoluționar la douăzeci de ani, n-are inimă, iar cine nu e conservator la treizeci, n-are minte”?

Cine a spus cuvintele: „Cine nu e revoluționar la douăzeci de ani, n-are inimă, iar cine nu e conservator la treizeci, n-are minte”?
Aristide Briand și Camille Barrère, 1917. Sursa foto: Wikimedia/Domeniul Public
Publicat: 22.10.2026

O întâlnire între doi diplomați poate fi și o sursă consistentă pentru a lămuri anumite chestiuni din istorie sau a devoala altele noi. În 1921, un tânăr diplomat român a fost trimis să reprezinte România la Roma. Aici, în capitala Italiei, acesta a avut prilejul să se întâlnească cu numeroși diplomați de prim-rang. Însă întâlnirea cu ambasadorul francez la Roma, Camille Barrère, avea să depășească simplul prag al interacțiunii diplomatice și a plonjat în sfera istorică. De-a lungul vremii, diplomatul francez participase la multe acțiuni inclusiv în spațiul românesc.

În 1921, tânărul diplomat român Raoul Bossy a fost trimis în prima sa misiune pe plan extern, fiind numit secretar II al Legației Române din capitala Italiei. Aici a intrat în contact cu personalități marcante ale corpului diplomatic european.

Dintre toate aceste întâlniri, cea cu Camille Barrère, ambasadorul Franței la Roma, avea să capete o semnificație aparte. Discuțiile dintre cei doi depășeau cadrul convențional al relațiilor diplomatice și pășeau deseori în trecut. Cu o îndelungată carieră diplomatică în spate, Barrère fusese implicat în demersuri și negocieri care au avut ecouri inclusiv în spațiul românesc.

„Ambasadorul era una dintre cele mai strălucite figuri ale diplomației franceze”

Camille Barrère, unul dintre cei mai longevivi și influenți diplomați francezi, care a servit ca ambasador al Franței în Italia timp de 24 de ani (între 1897 și 1924), având reședința în impunătorul Palat Farnese din Roma.

„Legația noastră avea, în mod tradițional, relațiile cele mai strânse cu Ambasada Franței, al cărei sediu se află în învecinatul Palat Farnese, cel mai splendid din Roma.

Ambasador era una dintre cele mai strălucite figuri ale diplomației franceze, Camille Barrère, de vreo douăzeci de ani în post și acum decan al corpului diplomatic.

În 1870, foarte tânăr fiind, se spunea că făcuse parte din `Comună` la Paris și că ar fi participat chiar în mod activ la incendierea Tuileriilor şi a Primăriei (Hôtel de Ville). Desigur că era o parte de exagerare răutăcioasă în zvonul acesta care circula la Roma, dar fapt este că Barrère fusese nevoit să petreacă mai mulți ani în exil”, nota Bossy în memoriile sale.

Delegat al Franței la Comisia Europeană a Dunării

După ce a participat la revolta din 1870, ce a culminat cu Comuna din Paris, Camille Barrère și-a domolit spiritul revoluționar și a intrat în politică.

„Potolindu-se mai târziu și intrând în politică – scrie Bossy –, îndeplinise diferite funcții publice, printre care aceea de delegat al Franței la Comisiunea Europeană a Dunării.

În timpul șederilor sale la Galați, redactase un proiect pentru rezolvarea chestiunii Dunării care, în istoria acelui fluviu, a rămas cunoscut ca `proiectul Barrère”.

„Proiectul Barrère” defavoriza România în fața Austro-Ungariei în privința navigației pe Dunăre. De altfel, România a și refuzat să îl aplice deoarece îi afecta suzeranitatea.

În misiune în Scandinavia

Trecutul său revoluționar avea să-l însoțească pe Camille Barrère de-a lungul carierei diplomatice, provocând uneori tensiuni în relațiile cu interlocutorii săi. Un astfel de episod s-a consumat în dialogul cu regele Oscar al II-lea al Suediei și Norvegiei, cu care diplomatul francez a avut o dispută verbală tocmai pe această temă.

„Fusese numit trimis extraordinar și ministru plenipotențiar al Franței pe lângă Regele Oscar al II-lea al Suediei și Norvegiei. Se zicea că Suveranul scandinav se arătase cam surprins că Republica franceză ar fi găsit cu cale să acrediteze pe un fost revoluționar și `communard` pe lângă o Curte regală și că, la remiterea scrisorilor de acreditare ale noului ministru, i-ar fi făcut o aluzie ironică la trecutul său `roșu`.

Fără a-și pierde nicidecum cumpătul, Barrère ar fi răspuns: `Sire, cine nu e revoluționar la douăzeci de ani, n-are inimă, iar cine nu e conservator la treizeci, n-are minte`. Frumoasă replică, demnă de spiritualul și tăiosul Barrère”, preciza Raoul Bossy.

Singurul ambasador francez care vorbea limba engleza

Deși provenea dintr-un mediu modest, Barrère impresiona prin ținută și prestanță. Într-o discuție despre îndelungata sa misiune la Roma, acesta mărturisea, ironic, că și-ar fi dorit să fie ambasador la Londra, însă candidatura i-ar fi fost blocată deoarece era singurul ambasador francez care vorbea engleza.

„Avea o înfățișare falnică, cam disprețuitoare, și, deși de obârșie modestă, avea profilul și portul unui Principe al Renașterii italiene. Țin minte o altă observație cu duh a sa.

Eram însărcinat cu afaceri, în lipsa șefului meu, și mă dusesem să-l văd ca să-i cer o informație politică sau, mai bine zis, punerea la punct a unei informații ce primisem din altă parte. Venind vorba de viața la Roma, îi spuneam că mulți ambasadori trebuie să-i invidieze soarta de a fi de peste două decenii ambasador al Franței în Italia cu locuința in Palatul Farnese, cel mai mândru și somptuos din Cetatea Eternă. Strâmbă puțin din nas, și zise:

`O, știți, și mie mi-ar fi plăcut o schimbare. Visul meu a fost să fiu ambasador la Londra, dar la Quai d`Orsay (sediul ministerului de Externe francez, n.r.) s-a găsit cineva care să se opună, căci aveam un mare handicap în defavoarea mea: eram singurul ambasador al Franței care vorbea engleza`”, mai consemna Bossy.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cum a murit Take Ionescu. Mărturia lui Raoul Bossy

Cine a fost la un pas să devină soția regelui Carol I și regină a României?

Un diplomat român între sultanul otoman, țarul rus și împăratul austro-ungar

Diplomație, ironie și orgoliu: confruntarea dintre fiul lui Mackensen și un diplomat român

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
O nouă modă ia amploare: ce aleg tot mai mulți oameni în loc să meargă la petreceri nocturne cu alcool?
O nouă modă ia amploare: ce aleg tot mai mulți oameni în loc să meargă la petreceri nocturne cu alcool?
Continuă problemele cu Starshield în Ucraina. Decizia anunțată de Volodimir Zelenski
Continuă problemele cu Starshield în Ucraina. Decizia anunțată de Volodimir Zelenski
Microsoft a lansat noi modele de Inteligență Artificială capabile „să citească gândurile”
Microsoft a lansat noi modele de Inteligență Artificială capabile „să citească gândurile”
Cum vrea Ucraina să-și protejeze transporturile rutiere de cereale?
Cum vrea Ucraina să-și protejeze transporturile rutiere de cereale?
Cel mai bizar nor de pe Marte a devenit acum și mai misterios
Cel mai bizar nor de pe Marte a devenit acum și mai misterios
Animalul cu cele mai lungi gheară din istorie. „Probabil unul dintre cele mai bizare experimente” ale evoluției
Animalul cu cele mai lungi gheară din istorie. „Probabil unul dintre cele mai bizare experimente” ale evoluției
NASA dezvăluie un fenomen bizar ascuns în interiorul bolovanilor de pe asteroidul Bennu
NASA dezvăluie un fenomen bizar ascuns în interiorul bolovanilor de pe asteroidul Bennu
De ce construirea de baze pe Lună ar putea fi mai riscantă decât au crezut cercetătorii?
De ce construirea de baze pe Lună ar putea fi mai riscantă decât au crezut cercetătorii?
O specie hibridă și-a făcut apariția în Marea Bering. Ce se știe până acum?
O specie hibridă și-a făcut apariția în Marea Bering. Ce se știe până acum?
În urmă cu 7.300 de ani, o erupție vulcanică aproape a anihilat vânătorii-culegători din Japonia. Cum au reușit să supraviețuiască?
În urmă cu 7.300 de ani, o erupție vulcanică aproape a anihilat vânătorii-culegători din Japonia. Cum au reușit să ...
Ce se întâmplă dacă schimbăm limba unui chatbot?
Ce se întâmplă dacă schimbăm limba unui chatbot?
Un fenomen bizar se ascunde în vântul solar. Ce au descoperit acum cercetătorii?
Un fenomen bizar se ascunde în vântul solar. Ce au descoperit acum cercetătorii?
Pisicile și stăpânii lor împărtășesc o conexiune hormonală care poate îmbunătăți starea de spirit
Pisicile și stăpânii lor împărtășesc o conexiune hormonală care poate îmbunătăți starea de spirit
Ar trebui folosită editarea genetică împotriva bolilor comune? Iată ce spun experții!
Ar trebui folosită editarea genetică împotriva bolilor comune? Iată ce spun experții!
(P) Ghid practic: cum alegi cardul de credit potrivit dacă faci multe cumpărături online?
(P) Ghid practic: cum alegi cardul de credit potrivit dacă faci multe cumpărături online?
Test de cultură generală. Ce se întâmplă în corp atunci când suntem loviți de trăsnet?
Test de cultură generală. Ce se întâmplă în corp atunci când suntem loviți de trăsnet?
Manuscrisul pierdut al lui Schrödinger: descoperirea care schimbă înțelegerea fizicii cuantice
Manuscrisul pierdut al lui Schrödinger: descoperirea care schimbă înțelegerea fizicii cuantice
Unul dintre cele mai mari grupuri bancare din Marea Britanie renunță la mii de locuri muncă în favoarea Inteligenței Artificiale
Unul dintre cele mai mari grupuri bancare din Marea Britanie renunță la mii de locuri muncă în favoarea Inteligenței ...